Inspecția Judiciară, acțiune disciplinară față de judecătoarea care l-a achitat pe Vasile Blaga

Publicat: 22/05/2019, 12:38

Inspecția Judiciară a exercitat acțiunea disciplinară față de judecătoarea Monica Cipariu de la Tribunalul București, cea care l-a achitat pe Vasile Blaga. Motivul acțiunii este întârzierea redactării motivărilor pentru 32 de decizii, între care și cea a achitării fostului lider PNL.

Alin Alexandru, purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, a precizat, pentru MEDIAFAX, că instituția a exercitat acțiunea disciplinară față de judecătoarea Monica Cipariu, de la Tribunalul București. Motivul exercitării acțiunii este neredactarea motivărilor pentru 32 de decizii, între care se numără și cea privind achitarea lui Vasile Blaga, fostul lider PNL.

„Această activitate de monitorizare a reprezentat o preocupare constantă a Inspecției Judiciare, fiind inclusă în planul de activitate al Inspecției Judiciare începând cu anul 2013, în vederea identificării prompte a întârzierilor, indiferent dacă există sau nu sesizări în acest sens și dispunerii de măsuri în consecință, monitorizarea având în principal un scop preventiv. Strategia Direcției de inspecție judiciară pentru judecători privind activitatea de monitorizare a avut în vedere efectuarea unei analize la nivelul tuturor instanțelor naționale în scopul obținerii unei imagini de ansamblu asupra motivelor care conduc la redactarea cu întârziere a dosarelor, activitatea de monitorizare având scopul de a contribui la soluționarea cu celeritate a cauzelor, precum și la identificarea oricărei disfuncționalități în gestionarea acestor dosare și propunerea unor măsuri conform competențelor legale”, a explicat Alin Alexandru.

Conform Codului de Procedură Penală, la judecata în primă instanță, redactarea și semnarea hotărârii trebuie efectuate în cel mult 30 de zile de la pronunțarea deciziei.

Vasile Blaga a fost achitat, în luna octombrie 2017, în dosarul în care a fost trimis în judecată sub acuzația de trafic de influență, sentința în cazul său nefiind definitivă. Dat fiind faptul că motivarea nu este redactată, apelul procurorilor nu poate începe.

Vasile Blaga, fost senator în Parlamentul României, a fost trimis în judecată pe 28 noiembrie 2016 de procurorii DNA din Ploiești.

„În perioada 2011-2012, în calitate de secretar general a unui partid aflat la guvernare, inculpatul Blaga Vasile a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de inculpatul Berdilă Horațiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenței prin intermediul inculpatului Ștefan Gheorghe (vicepreședinte al aceluiași partid) asupra unei persoane care a deținut consecutiv funcții de conducere la două companii naționale, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horațiu Bruno să obțină contracte la cele două companii naționale. Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ștefan Gheorghe, vicepreședintele respectivei formațiuni politice (500.000 euro) și printr-un alt intermediar (200.000 euro)”, au precizat procurorii DNA la acel moment.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...